Mi-ai oferit luna
Și stelele,
Frumos a fost.


Mi-ai oferit lumea ta
Dar iubitule,
O am deja pe a mea.

Eram lipită de un perete,
Era un galben la fel de stins
Ca și iubirea dintre noi.
Tu erai pe cealaltă parte,
Nu știu dacă era aceiași culoare
Ca și pe partea mea,
Dar eram amândoi.

Era un perete imaginar,
Avea mai multe vânătăi 
Decât sunt pe picioarele mele.
Pentru că arunci cu pumni
Și cu urlete în perete,
După miezul nopții.

Era un perete galben.
Real de data asta,
Atât de real încât puteam trece prin el,
Puteam vedea că tu nu mai ești.
Dar oare ai fost?

Eram lipită de sufletul tău,
De ce a mai rămas din el,
De sufletul ce era
Pe partea cealaltă.

Și mi-am dat seama,
Că de când ai plecat
Are mai multe vânătăi.

Oricât de mult mi-aș fi dorit
Și oricât mi-ai spune,
Nu voi fi niciodată
prima rază de lumină
când deschizi ochii,
părul meu nu va semăna
cu valurile calde ale mării
,ochii mei nu sunt cerul
pe care îl privești
iar pielea mea nu e satinul
ce îți place să-l atingi.

Nu voi fi niciodată.

Mă îngrop în straturi de tristețe.
Respir cu greu durerea
și încep să mă tem,
să mai trăiesc.

Respir amintiri
şi speranţe 
reci.

Zac în pustiu,
între planete
şi te aştept.

Luna îmi e martor
la iubirea
ce ţi-o port.

Dar aş fi vrut
să nu fiu
un simplu meteorit,

Ca să pot iubi
o stea ca tine,
făptură cerească.

Şi poate m-ai iubi
în schimb
şi tu pe mine.

Dar poate nu azi,
poate nici maine,
poate..