Mâna palidă,

Aproape nervoasă

Se teme să o prindă pe a ta,

Caldă și plăpândă

Căci la atingere,

Aburi se ridică în aer

Și mă tem

Să nu ne stingem,

Mă tem să te iubesc.

Frică în suflet,

În piept mă apasă

Rece, mâna ta

Și îmi zdrobește

Coasta dreaptă.

Și din rece umbră

Ies la iveală

Mii de fluturi,

Dar suflarea mea

Îi îngheață

Îi păstrează

Pentru o viață.

Dar cuvintele tale

Mă  topesc

Și mă inund în aripi aurii,

În aripi gri de fluturi

Dar nu mă salvezi,

Mă lași să mă înec .

O pasare tăcută,

Căci sufletul îi e plin

De fluturi,

Și nu mai poate să cânte.

Ploi și foc

Și un dor m-apasă,

De marea învolburată.

Priviri aprige se sting,

În val și-n stânci

Și te cuprinde un soare,

Te strânge în brațe

Fugărește un nor,

Nor de ploaie, nor de dor,

Nor de iubire.

Te legeni între corzi

Și la fereastră în zori de zi,

Îți cântă o vioară.

Și printre ramurile unei muze

Luna ne privește cu un ochi de sticlă.

Intre schițe bezna lungește

Vocile din străzile pustii

Și-mi șoptesc:

"Ce umbră! Ce dulceață".

Și nici ierburi, nici pomi, nici izvoare,

Nu mă cutremură mai tare

Când ochii tăi sunt demoni cumpliți

Și fața albă ca de ceară.

Și din negru giulgi

Lucesc adânc,

Cu patimă fără de saț

Doua păcate mari.

Și te leagănă în brațe

Înger crunt, izvor de moarte,

Mi-a venit în toi de noapte

Să te sărut pe creștet,

Și din frunza galbenă

A ieșit un cor de rouă

Și am inflorit în două,

De iubire.