vineri, 28 iunie 2019


Mâna palidă,
Aproape nervoasă
Se teme să o prindă pe a ta,
Caldă și plăpândă
Căci la atingere,
Aburi se ridică în aer
Și mă tem
Să nu ne stingem,
Mă tem să te iubesc.
Frică în suflet,
În piept mă apasă
Rece, mâna ta
Și îmi zdrobește
Coasta dreaptă.
Și din rece umbră
Ies la iveală
Mii de fluturi,
Dar suflarea mea
Îi îngheață
Îi păstrează
Pentru o viață.
Dar cuvintele tale
Mă  topesc
Și mă inund în aripi aurii,
În aripi gri de fluturi
Dar nu mă salvezi,
Mă lași să mă înec .
O pasare tăcută,
Căci sufletul îi e plin
De fluturi,
Și nu mai poate să cânte.



luni, 10 iunie 2019


Ploi și foc
Și un dor m-apasă,
De marea învolburată.
Priviri aprige se sting,
În val și-n stânci
Și te cuprinde un soare,
Te strânge în brațe
Fugărește un nor,
Nor de ploaie, nor de dor,
Nor de iubire.
Te legeni între corzi
Și la fereastră în zori de zi,
Îți cântă o vioară.
Și printre ramurile unei muze
Luna ne privește cu un ochi de sticlă.
Intre schițe bezna lungește
Vocile din străzile pustii
Și-mi șoptesc:
"Ce umbră! Ce dulceață".
Și nici ierburi, nici pomi, nici izvoare,
Nu mă cutremură mai tare
Când ochii tăi sunt demoni cumpliți
Și fața albă ca de ceară.
Și din negru giulgi
Lucesc adânc,
Cu patimă fără de saț
Doua păcate mari.
Și te leagănă în brațe
Înger crunt, izvor de moarte,
Mi-a venit în toi de noapte
Să te sărut pe creștet,
Și din frunza galbenă
A ieșit un cor de rouă
Și am inflorit în două,
De iubire.