Când merg seara pe străzile orașului
Mă cuprinde un val de paranoia.
Niciodată nu știi dacă te urmărește un om,
Un spirit ce nu poate trece pe altă lume,
O amintire dintr-o cabană la munte.
Iubirea e un joc de cuvinte,
O glumă spusă la momentul potrivit.
Dar poți trăi fără iubire?
Ce e mai rău decât să nu fii iubit?
Poate să iubesti și să fii singur pe lume,
Fara alte suflete să îți aline din durere.
Au trecut ani de când mâinile mele
Nu au mai simțit roșu.
Dar închid ochii și sunt moartă,
Nu sunt eu, pluteasc deasupra mea.
Plutesc deasupra unui mort cu ochii verzi
Țintiți umil spre două maini ce plutesc în zare.
Dar nu poți să-i închizi, să le opresti din durere.
Esti doar tu cu un mort pe masă.
Cum să-l faci sa clipească? Să se miște?
Când e gol de culoare, nici suflet nu mai are.
Și te doare și pe tine, caci esti tu.
Eclipsă de soare, temătoare.
Sunt vie, sunt moartă,
Nu sunt prezentă.
Am rupt legatura cu timpul
Sunt peste tot si nicăieri.
Nu sunt eu.
Pustnic înconjurat de oameni,
E cuprins de anxietate,
Nu știe să vorbească.
Pustnicul e pustnic,
Se iubește doar pe el,
Cum să învețe să iubească pe altcineva?
Dar eu nu sunt pustnic.
Eu nu mă iubesc pe mine,
Cum să-nvăț să iubesc pe altcineva?
Nu, nu sunt pustnică, sunt eu.
Sunt singură, plină de oameni
Sunt o amintire, mereu am fost.
Nu ai amintiri cu pustnici, nu-i așa?
Ei stau singuri, nu îi vezi, nu-ți faci amintiri.
Dar cu mine ai amintiri,
Deci nu sunt pustnică, nu-i așa?
Dar sunt singură.
Sunt eu.
Eu cu mine, cu fiinta mea, cu corpul meu.
Vreau să fiu doar eu,
Să fiu moartă, să fiu plânsa.
Să fiu una cu pământul, să fiu una cu mine.
Să fiu eu cu mine. Să fiu eu.
Corp de flori, pământ, copaci
Iederă.
Te-a durut când ai căzut
În mormânt, în iad
În iadul meu, infern atroce,
Ai intrat pe poartă,
Și-ai văzut un șir de oameni.
Mi-e frică de oameni.
Eu cu mine, eu cu mine, sunt eu.
Și ai râs, ai râs de mine.
Mi-aș dori sa nu-mi fi dorit așa mult,
Poate nu ajungeam unde am ajuns.
Mi-aș dori să-mi doresc mai puțin,
Mi-aș dori să mă doresc.
Stea, steluță călătoare
Împlinește-mi o dorință,
Fă-mă mică, fă-mă zob
Să fiu praf. Să fiu eu.
Mică, mică, vreau să mor.
Să fiu vie, vreau să zbor.
Și am vrut să plâng la zei,
Că mă doare, dar ce știu eu?
Sunt muritoare, sunt făcută să slujesc.
Sunt făcută să fiu eșec.
Sunt făcută să iubesc!
Sunt făcută să iubesc?
Intrebările mă macină de cand m-am născut.
Deși nu știu când m-am născut
Simt că am trăit prea mult.
M-am descoperit înainte să mă fi născut.
Când eram pe o planetă, eram un soare.
Eram eu, eram iubire.
Iubire ai spus?
Nu știu să iubesc.
Știu să fiu eu.
Mă înec în frică și în oameni,
Mă tem de cuvinte,
Să nu fiu o lumină dintr-o seară târzie.
Subconștientul îmi repetă un sunet de chitară,
O notă gravă ce cutremură și luna.
Mă cutremur eu pe mine,
Mă scufund în ochii tăi,
Mi-aș dori să fie iubire,
În schimb sunt doar eu cu mine.
Eu, cu tine.