Dacă m-ai ucide,
Ți-ar părea rău?
Te-ai uita în ochii mei
Acum neînsuflețiți,
Ce mi-ai spune?

Dacă te-aș ucide,
Mi-ar părea rău?
Uitându-mă în ochii tăi
Acum neînsuflețiți,
Ți-aș spune:

Mori.

Ce simțim de fapt

Când nu simțim nimic?

De ce suspinăm?

De ce oftăm?

De ce ni-i dor

De niste ochi

căprui

Învălmășiți de dor.

Rămân în pustietate.
Îmi e dor,
Aș fi vrut să mă auzi,
Să îmi spui
Că tot ce a fost,
a fost.
Dar m-a durut.
Aș fi vrut să-mi spui,
Că pe ceru-ți înstelat
Erau și alte stele,
De prin alte galaxii,
De prin Calea Lactee,
Dar nu ți-a fost de ajuns
Ce ți-am oferit,
Toată strălucirea.
Nu ți-a fost de ajuns Luceafărul.
Nu ți-am fost.

E fix, stau cu capul în telefon
și mă gândesc,
la tine,
la noi,
la cum eram,
și nu știu ce să fac.

Încerc să te uit,
să trec peste,
peste tine,
amintiri,
peste tot,
peste mine.

Mă agit.
Te ignor.
Își face apariția un val
de nepăsare,
indiferență,
fericire.

Dar nu mai vine,
și nu mai vii.
Și mă rup,
mă sparg
în mii
si nu mai pot.

Dar mă doare,
și te-am implorat,
dar nu
ca mă iubești,
nu mă rănești,
mă protejezi.

"Ultima chestie pe care o doream, a fost să te fac să suferi."

Am doua săptămâni 
De când plâng încontinuu.
Mă dor ochii atât de tare,
Încât lacrimi roșii
Mi se scurg
Pe obrajii uscați.
Mă doare atât de tare.
Încep să nu mai simt nimic.
Șiruri prelungi se scurg
De la obraji la coapse.

E normal să simt atât de mult?
E normal să plâng atât de mult?