Am alergat într-o seară

Desculță printr-un copac.

Am visat că sunt un corp,

Un om negru de opal.

Am râs și-am plâns

La o infuzie de vin.

Nu mai știu pe unde stau,

Am uitat de unde vin.

Linii, dungi, mă-ncătușesc

Mă trag veșnic pe o scoarță,

Nu o fi prea așchioasă?

Mă înțeapă și-am să mor.

Nici putere nu mai are

Luna tristă, pricăjită.

Nu mă trage mai aproape,

Nu mă mai ridică,

Nu mă salvează de moartea-adevăr.

M-am aruncat în baltă,

În josul adânc,

Dar nu pot să mă înec

Nu pot să mor, nu pot să trăiesc,

Doar visez la un verde enorm de copac

Din care am plecat.

Verde viață, verde ochi,

Nu vreau să te deochi. 

E târziu și eu plutesc,

Primejdioasă încăpere.

Ață roșie să țină două suflete

Nu se vede, nu apare.

Negru vin, negru dor,

Se vede mâlul strălucitor

Și tot ce ochiul meu tresare

Sunt crengi și așchii tăietoare

Ce așteaptă a mă-ncolți.

Umbre negre mă surprind,

Nu pot a le ocoli.

Sunt și baltă, sunt și copac.

Sunt apă, sunt și vin.

Sunt iubire, sunt venin.

Sunt nemuritoare.