În abis de sentimente,
Era floare la ureche
Să te-ndragostești.
Dar cand omul negru
Bate la fereastră,
Tu deschizi ușa din-față
Și îți fuge din iubire.
Pași rapizi de antilopă
Pe cărări negre, ascunse
Mai rapidă ca o pădure
Te face să te pierzi.
Ecou ascuns de întuneric
Strigă după tine:
,,Iubire".
Și parcă nu mai vine,
Trece-un an, trec și zile
Paradoxul e iubire,
Iar se teme de sine.
Urșii urlă in pădure,
Și se-aude un ecou:
,,Plângi iubire, dor",
Dar iubirea nu mai vine.
Nu mai vine nimeni.
Nu te doare să alergi?
Suflet gol, desculț de sine
Ai fugit după iubire,
Și-ai ajuns un codru vechi,
Un om negru, plin de sine.
Bați în geam în toi de noapte,
Dai foc la speranțe
Și gonești iubire.