Ploi și foc

Și un dor m-apasă,

De marea învolburată.

Priviri aprige se sting,

În val și-n stânci

Și te cuprinde un soare,

Te strânge în brațe

Fugărește un nor,

Nor de ploaie, nor de dor,

Nor de iubire.

Te legeni între corzi

Și la fereastră în zori de zi,

Îți cântă o vioară.

Și printre ramurile unei muze

Luna ne privește cu un ochi de sticlă.

Intre schițe bezna lungește

Vocile din străzile pustii

Și-mi șoptesc:

"Ce umbră! Ce dulceață".

Și nici ierburi, nici pomi, nici izvoare,

Nu mă cutremură mai tare

Când ochii tăi sunt demoni cumpliți

Și fața albă ca de ceară.

Și din negru giulgi

Lucesc adânc,

Cu patimă fără de saț

Doua păcate mari.

Și te leagănă în brațe

Înger crunt, izvor de moarte,

Mi-a venit în toi de noapte

Să te sărut pe creștet,

Și din frunza galbenă

A ieșit un cor de rouă

Și am inflorit în două,

De iubire.