Cetină și ploi de gheață

Mă fugăresc.

Mii de fluturi dau uitării

Bătaia mea din aripi.

Aripi de foc, de os, de dor

De speranțe efemere,

Împrăștiate pe ziduri,

Împrăștiate pe copaci

Mai apoi tăiați,

Căci sunt prea dure,

Prea inteligibile

Să rămână în pădure.

Dar eu rămân

În mijlocul ei,

Mijloc gol.

Tăiați sunt copacii

Din jurul meu

Și cârd de lebede zboară,

Și cade una neagră,

Cade-n gol,

Suflet pustiu

Suflet rătăcit

În tot acest spațiu mare,

Mi-a căzut în brațe

Și am avut ghinion.

Pe lac de nuferi

Aurii

Am căzut,

Și m-am scufundat

Până la fund.

Cu lebada în brațe,

Lebada neagră

Și când am ieșit din apă

Am ieșit și eu

Tot lebădă

Dar una albă,

De foc și dor

Am început să strig,

Și melodii ieșeau

Iar fluturi mii,

Treceau să vadă

Simfonii.

Simfonii de durere

Și de dor

Și am mers cu ei

Și lebăda mea neagră

A rămas pe nuferi.

Și am zburat

Cu aripile-mi albe

Prin foc și ploi,

Și fum și negură

Și am avut ghinion

Că miile de fluturi,

Mi-au dat uitării zborul

Și am căzut în gol.

În mijloc de pădure goală,

Eram lebăda neagră

Și am avut ghinion.